marți, 21 ianuarie 2014

Bauturile energizante distrug sanatatea

Bauturile energizante distrug sanatatea Din ce in ce mai multi tineri, in diferite momente - ca sa termine un proiect, sa invete pentru examen ori sa reziste pana in zori unei nopti de distractie - apeleaza la bauturile energizante, fara sa se gandeasca la consecinte, ajungand, cel mai adesea, sa le bea si in loc de apa.


Consumate regulat, bauturile energizante pot provoca diverse probleme de sanatate: diabet, boli de inima si de ficat, insomnii, nervozitate, anxietate, atac de panica si chiar depresie.

Taurina, unul din ingredientele care se gasesc in bauturile energizante, este produsa si de corpul uman, dar, in situatii speciale, stres ori efort fizic si intelectual indelungat, organismul elimina, prin urina, o mare cantitate de taurina. Taurina regleaza temperatura atunci cand este prea cald sau prea frig, reduce stresul, creste performanta, ajuta la detoxifierea organismului.

Taurina e interzisa in multe tari

E bine insa de stiut ca taurina din compozitia bauturilor energizante este o substanta sintetica produsa de companiile farmaceutice si nu, asa cum se crede, un derivat din produsele animale, din taur, de exemplu. Trebuie spus ca taurina a fost interzisa in multe tari din Europa si discutiile, inca in plina desfasurare, vizeaza chiar interzicerea bauturilor energizante care, de cele mai multe ori, sunt consumate in combinatie cu alcoolul.

Zaharul, reprezentat in cantitate foarte mare in compozitia bauturilor energizante, combate oboseala si creaza, pe moment, o stare de bine, de cele mai multe ori, artificiala.

Cafeina, un alt ingredient al energizantelor, stimuleaza sistemul nervos central. Intr-o cutie de bautura energizanta se gaseste o cantitate ceva mai mare de cafeina decat intr-o ceasca obisnuita de cafea. Cand efectul cafeinei trece, persoana devine inceata, letargica, uneori confuza si de aici dorinta de a mai bea inca o doza si apoi inca una. Si asa se instaleaza dependenta, incet dar sigur.

Cantitatea prea mare de cafeina provoaca insomnie, stari de agitatie si de teama, agresivitate, palpitatii. Nu trebuie consumate bauturi energizante pentru amanarea somnului, care nu poate fi inlocuit cu nimic mai bun, mai necesar.

Studiile asupra efectelor energizantelor vorbesc despre cresterea tensiunii arteriale si modificari de ritm cardiac, dar nu pomenesc nimic despre efectele grave, precum accidentul vascular, convulsii sau chiar decese care exista atunci cand consumul este de nestavilit.

Daca sunt persoane care, intr-adevar, au nevoie de un stimulent ca sa depaseasca onorabil o perioada mai dificila si cred ca energizantele sunt singurele care le-ar putea ajuta, atunci acele persoane ar trebui sa incerce o bautura energetica naturala!
 bea #Emv

















sursa: http://www.ziare.com